Poli, în Liga I la fotbal feminin

În sezonul viitor, formația de fotbal feminin a Fortunei Becicherecu Mic va evolua sub denumirea de Politehnica Timișoara. Manager general al clubului va fi renumitul Mirel Albon, fost antrenor al naționalei feminine.

Evenimentul a fost anunțat astăzi, într-o conferință de presă specială (foto).

Fortuna Becicherecu Mic reprezintă unul dintre cele mai importante cluburi ale fotbalului feminin din România. Proiectul va fi susținut de Universitatea Politehnica Timișoara și, în continuare, de primarul comunei timișene, Raimond Rusu.