Despre Centenarul Campusului Universitar al UPT la ”Istoria fotbalului”

Astăzi, la ”Istoria fotbalului”, o emisiune despre impactul pe care l-a avut Campusul Universitar al UPT asupra fotbalului polist și timișorean. În acest an se aniversează centenarul acestui campus. Construirea legendarului Pavilion de Mecanică de pe actualul bd. Mihai Viteazul a început în 1923, acesta fiind inaugurat la 11 noiembrie același an (când se împlineau exact trei ani de la decretul regal prin care se înființa Şcoala Politehnică, actuala UPT), chiar în prezența regelui Ferdinand I (foto jos). Cu această ocazie, regele a rostit celebra frază devenită mottoul instituției: ”Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa”.

sursa foto: Universitatea Politehnica Timișoara

Emisiunea poate fi vizionată pe Teleuniversitatea, de la ora 18:13 (în reluare, mâine, de la ora 10:13, și duminică, de la ora 14:20), în rețelele de cablu Digi TV (de acum și în grila digitală, la poziția 236 în Timișoara), Vodafone TV și Orange TV, precum și live pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al postului!