Poli, Petrolul și nocturna

Politehnica – Petrolul Ploiești (întrerupt în min. 36, la 0-0)
Liga a II-a, 24.02.2022, ora 20 (nocturnă), Timișoara, stadion Dan Păltinișanu, spectatori 2.500.
Arbitru: I. Călin (Ştefăneşti – jud. Argeş).
Politehnica: Păduraru – D. Radu, Mera (c), Scutaru, Pamfile – D. Andrei, R. Lazăr, A. Ignea, Oanea – Rogosic, O. Ursu. Rezerve: Devenish-Meares – Bocșan, Plumbuitu, Zaluschi, D. Olariu, Vukoje, Gerbi, Sîntean, Iamandache. Antrenor: Nicolae Croitoru.
Petrolul: R. Avram – S. Pârvulescu, Huja, Vrhovac, Țicu (c) – Cebotaru, Seto – M. Bratu, Tucaliuc, Dr. Gheorghe – S. Diarra. Rezerve: Moroz – Boțogan, Jarovic, Mihai Constantinescu, Ș. Tudor, Prejmerean, A. Olaru, V. Lică, M. Chindriș. Antrenor: Nicolae Constantin.

Echipa de fotbal Politehnica Timișoara va pierde, la ”masa verde”, primul meci oficial al anului (și primul meci al anului în tot eșalonul secund).

Derby-ul din această seară, din Liga a II-a, cu liderul Petrolul Ploiești, a fost întrerupt definitiv în min. 36, din cauză că instalația de nocturnă a stadionului Dan Păltinișanu s-a defectat în două momente diferite ale jocului. Scorul în acel moment era 0-0. Conform regulamentului, meciul va fi omologat cu 3-0 pentru Petrolul. Astfel, Poli este matematic în afara play-off-ului.

În imaginea din introducere, momente după stingerea nocturnei.

Actualizare

În 9 martie, meciul a fost omologat, la ”masa verde”, cu scorul Politehnica – Petrolul 0-3.