”Pauza de Handbal”, la Colegiul Național Bănățean

Astăzi a avut loc evenimentul ”Pauza de Handbal”, în curtea Colegiului Național Bănățean, la care au participat jucătorii SCM Politehnica, alături de antrenorul Atilla Horvath. Proiectul ”Pauza de Handbal” face parte din evenimentele desfășurate cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea echipei și are ca scop promovarea handbalului în școli.

În 9 aprilie, trei dintre alb-violeți, Marius Sadoveac, Cristian Fenici și Andrei Păiuș, s-au reîntors la liceul pe care l-au absolvit, LPS Banatul, pentru a participa la ”Ziua Porților Deschise”. Ei i-au ajutat pe cei mai tineri dintre elevi în diferite jocuri motrice, pentru a le insufla dragostea pentru sport.