O bună parte a lotului echipei de fotbal Politehnica s-a aflat, ieri, din nou în curtea școlii. Acțiunea a fost organizată, cu ocazia programului ”Școala altfel”, la Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva”, una dintre unitățile de elită ale învățământului timișean. Au fost două meciuri demonstrative, în care Poli a întâlnit clasa a VI-a (scor 0-0) și selecționata liceului. Ultimul joc s-a încheiat tot egal, 3-3 în timpul regulamentar, iar gazdele (a căror poartă a fost apărată de goalkeeperul polist Enăşescu, totodată elev liceului) s-au impus cu 8-6 la loviturile de departajare. La liceeni au evoluat şi alţi jucători activi, precum polistul împrumutat la CSC Dumbrăviţa, E. Adam.
