Timișoara va găzdui în weekend (20-21 septembrie) un mare eveniment sportiv: două turnee satelit de Cupa Mondială la floretă (întreceri de nivel inferior Grand Prix-urilor și etapelor de Cupă Mondială).
Cu această ocazie, sâmbătă, la ora 9, va avea loc inaugurarea unei noi săli de sport a UPT (Baza sportivă nr. 4 a UPT, situată pe Calea Ghirodei nr. 32).
Turneele sunt rezervate seniorilor. Astfel, sâmbătă și duminică, în noua sală de sport și (finalele) la Iulius Town, vor avea loc Memorialul Romeo Pellegrini, la masculin, și Memorialul Tudor Petruș, la feminin. Vor participa peste 300 de sportivi, din peste 30 de țări, de pe cinci continente.
Turneele sunt organizate de Federația Internațională de Scrimă, prin Federația Română de Scrimă, cu ajutorul CSU Politehnica Timișoara și al Universității Politehnica Timișoara. Întrecerile sunt finanțate de Primăria Timișoara, prin SCM Timișoara, iar printre parteneri se numără și Consiliul Județean Timiș. Teleuniversitatea este printre partenerii media ai evenimentului.
Intrarea este liberă. Cele două evenimente internaționale vor fi urmate de Cupa României, tot la Timișoara, tot la floretă (22-23 septembrie). Întrecerile vor fi destinate seniorilor, masculin și feminin, atât individual, cât și pe echipe.

Foto: Secvență de la conferința de presă de azi, de la Iulius Town
Prima ediție (și singura anterioară) a sateliților de Cupă Mondială a avut loc la Timișoara în 2023.
De familia Pellegrini, una cu tradiție de generații în scrimă, se leagă înființarea secției de scrimă în cadrul Societății Sportive Politehnica Timișoara, în 1921. Romeo Pellegrini a fost antrenorul Laurei Badea. Tudor Petruș, antrenorul Laurei Badea la titlul olimpic cucerit în 1996, și-a încheiat cariera la CSU Politehnica Timișoara.
Secția de scrimă a CSU Politehnica Timișoara a fost reînființată în 2009.


