D. Radu, transferat în Turcia

Unul dintre cei mai promițători jucători crescuți de fotbalul timișorean în ultimul deceniu, Denis Radu, s-a transferat de la Petrolul Ploiești la Eyüpspor, club din prima ligă a Turciei.

El s-a născut la Caransebeș și a făcut parte din generația 2003 a juniorilor Politehnicii. A debutat la seniori în tricoul alb-violet, în Liga a II-a, pe când avea 16 ani. A fost și căpitan al echipei. După retrogradarea clubului din 2023, a jucat în prima etapă din Liga a III-a, meci în care D. Radu a intrat pe parcurs, apoi a fost împrumutat la Petrolul, în prima divizie. Gruparea prahoveană l-a transferat, apoi, definitiv. În sezonul actual, Denis a evoluat pentru ploieșteni în cinci partide de Liga I și a marcat un gol. Jucător polivalent, în ultimul timp a fost folosit mai mult pe poziția de fundaș stânga. El a făcut parte din lotul României la turneul final al Campionatului European de juniori U19 din 2022, pe când era legitimat la Poli. A fost și internațional de tineret U20.

Noul său club, Eyüpspor, ocupă penultimul loc, 17, în clasamentul la zi al campionatului din Turcia, cu 13 puncte în 17 etape. Denis Radu este împrumutat până în vară. Cota sa pe site-urile de specialitate este de 400.000 de euro.