Alexandru Vancu la ”Istoria fotbalului” (ep. 2, ultimul)

Astăzi, la ”Istoria fotbalului”, invitat este Alexandru Vancu, fiul unuia dintre componenții primei echipe din istoria Politehnicii Timișoara.

Tatăl său, Victor Vancu, a fost prezent încă din toamna anului 1920 (imediat după înființarea Școlii Politehnice, actuala UPT), la discuţiile purtate la Restaurantul Palace (alături de prof. Victor Vlad, studentul Ioan Zăgănescu, Vartolomeu Bărbat, avocatul dr. Petric şi viitorii jucători ai echipei, Neamţu și Roşca), când s-a luat decizia constituirii asociaţiei sportive (Societatea Sportivă Politehnica Timişoara). La 4 decembrie 1921, s-a desfășurat Adunarea Generală a noului club. Primul comitet de conducere a fost format din: Victor Vlad – președinte, C. Opran – vicepreședinte, Titus Dima – secretar, C. Popovici – casier, Liciniu Roșca – intendent, Lt. Benția, Octavian Câmpeanu, A. Guga, Gh. Hockel, S. Tihomirov, V. Vrabie, Victor Vancu – membri. Victor Vancu este primul marcator cunoscut din istoria polistă: în toamna lui 1922, în categoria a II-a a Campionatului Districtual Timişoara, la un 1-1 cu Kadima. A făcut parte și din echipa-tip a Politehnicii din ediţia 1924/25, aflată în premieră în primul eşalon al fotbalului timişorean (Campionatul Districtual Timişoara, categoria I), eşalon care trimitea câştigătoarea la faza finală a Campionatului Naţional. Echipa-tip arăta astfel: Pitea – Iaşinschi, Neamţu – Roşca, Moşoiu, Sepi I – Skaletski, Guga II, Chiroiu I, Höckl, Vancu.

Foto: Aprilie 1925, Politehnica Timișoara (tricouri jumătate albe) – Sportul Studențesc (tricouri în dungi) 4-1. Vancu e în rândul de jos, al treilea din stânga

Este al doilea și ultimul episod al acestei emisiuni.

Emisiunea poate fi vizionată pe Teleuniversitatea, de la ora 18:13 (în reluare, mâine, de la ora 10:13, și duminică, de la ora 14:20), în rețelele de cablu Digi TV (de acum și în grila digitală, la poziția 236 în Timișoara), Vodafone TV și Orange TV, precum și live pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al postului!