Măsuri de relaxare şi în domeniul sportului

De la 1 iunie, în contextul măsurilor de relaxare a vieţii social-economice din România după pandemia de coronavirus, vor intra în vigoare şi unele norme pentru reluarea gradată a activităţilor sportive.

Astfel, se vor putea relua competițiile sportive, dar doar pentru sporturile în aer liber care nu implică un contact între participanţi. Pregătirea fizică a sportivilor va fi permisă şi în spații închise. Bazinele de înot, acoperite sau descoperite, vor fi redeschise, dar vor avea acces doar sportivii de performanţă. Sălile de fitness se preconizează că vor fi redeschise din data de 15 iunie.

Toate aceste măsuri vor implica, desigur, respectarea unor norme de distanțare fizică şi protecţie sanitară, norme stabilite prin protocolul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Ministerului Sănătăţii. De exemplu, în spațiile închise trebuie să se respecte o distanță de 7 metri între sportivi. Toate competițiile se vor desfășura fără spectatori.

În 15 mai, când România a ieşit din starea de urgenţă, sportivii de performanţă şi-au putut relua antrenamentele, dar în condiţii cu totul speciale şi greu de îndeplinit.

Astfel, sportivii din cadrul secțiilor de atletism și canotaj ale CSU Politehnica şi copiii și juniorii din cadrul clubului de fotbal Politehnica Timișoara se pregătesc de câteva zile, în special la stadionul Ştiinţa.

Actualizare

În primele zile ale lunii iunie, jucătorii de la clubul de fotbal Politehnica au început antrenamente individuale la Baza Politehnica nr. 2.

În această primăvară, în perioada în care în România a fost decretată (din cauza pandemiei de coronavirus) starea de urgență, clubul de fotbal Politehnica a apelat, ca marea majoritate a grupărilor sportive din țară, la varianta șomajului tehnic pentru plata angajaților săi.