Astăzi, la ”Istoria fotbalului”, invitat este Florin Icobescu, fost portar al echipei de fotbal Politehnica Timișoara în anii ’80, dar și la concitadinele CFR și Progresul. El este stabilit de mulți ani în Germania. Este al doilea episod dintr-o serie mai lungă a acestei emisiuni.
În acest episod, dl. Icobescu ne povestește despre perioadele petrecute la CFR Timișoara (în D2, antrenor Ion V. Ionescu, coleg cu viitorul mare arbitru asistent Nicolae Grigorescu), Dinamo Victoria București (în timpul stagiului militar, pe când aceasta era doar o echipă de eșaloane inferioare; coleg cu foștii dinamoviști Deleanu și Stoenescu, antrenor de portari era Spiridon Niculescu; a fost chiar în pregătire cu Dinamo, în vara lui 1977!), din nou CFR Timișoara, Electromotor Timișoara (în D3, a stat peste un an pe tușță, din cauza unei accidentări grave), Constructorul Timișoara (în D3, antrenor Iosif Ritter, fost internațional și arbitru de elită; chiar Ion Dumitru a avut o tentativă de a fi antrenor al echipei).
Emisiunea poate fi vizionată pe Teleuniversitatea, de la ora 18:13 (în reluare, mâine, de la ora 10:13, și duminică, de la ora 14:20), în rețelele de cablu Digi TV (deocamdată, doar în grila analogică), Telekom TV, Vodafone și Orange TV.
Actualizare