La Jocurile Europene, ediția 2023, desfășurate la Cracovia și în Malopolska (Polonia), între 21 iunie – 2 iulie, CSU Politehnica a avut nu mai puțin de patru reprezentanți, toți la scrimă și toți sub culorile R. Moldova!
Este vorba de Dumitrița Josan și Ecaterina Gorobeț, la feminin, Nikitas Gherman și Eugeniu Vadaniuc, la masculin.
Scrima a figurat în programul Jocurilor Europene la prima ediție (Baku 2015), dar a lipsit a doua (Minsk 2019). La Cracovia, competiția a contat drept Campionat European pe echipe, iar punctele acumulate la aceste probe se iau în calcul pentru calificarea la JO de la Paris 2024. Probele individuale nu punctează pentru calificarea olimpică.