Poliste în competiții internaționale la scrimă

Două reprezentante ale secției de scrimă de la CSU Politehnica Timișoara au participat în competiții internaționale.

Este vorba despre Ingrid Miti Bikfalvi și Karina Tal, care au concurat la etapa de Cupă Mondială la floretă, găzduită de Zagreb, capitala Croației, într-o competiție destinată sportivelor U20.

În concursul individual, Karina Tal a fost eliminată în primul tur, după 5-15 cu Lara Witt (Germania), iar Ingrid Miti Bikfalvi a intrat direct în turul al 2-lea, unde a fost învinsă cu 9-15 de Daniella Weng Yan Tang (Singapore).

În întrecerea pe echipe, Ingrid Miti Bikfalvi a făct parte din echipa României, alături de Andrea Dincă, Paula Radu și Maria Teodorescu. ”Tricolorele” au jucat direct în optimile de finală, unde au trecut cu 45-38 de Cehia. Apoi, în sferturi, România a fost învinsă de Franța, scor 29-36. În turneul pentru locurile 5-8 au fost înregistrate două înfrângeri (26-45 cu Germania și 22-45 cu Polonia). România a terminat, astfel, pe locul 8.