Secția de natație de la CSU Politehnica Timișoara a fost reprezentată prin trei sportivi în cadrul competiției internaționale de înot Trofeo Settecolli. Este vorba de Emil Dăncăneț, Albert Cojanu și Darius Nistor.
Competiția a avut loc în perioada 26-28 iunie, în capitala Italiei, Roma, într-unul dintre cele mai renumite complexe sportive de natație din lume, Foro Italico.
Emil Dăncăneț a concurat în probele de 50 și 100 m bras. În prima probă a terminat pe locul 23 din 35 de sportivi, iar în a doua, pe 39 din 47. Albert Cojanu a luat startul la 50 m spate și s-a clasat pe locul 32 din 39 de sportivi. Darius Nistor, la 200 m bras, a încheiat al 37-lea dintr-un total de 40 de concurenți. Alături de ei, la Roma s-a aflat și Sabin Avram, antrenorul coordonator al secției de natație a clubului alb-violet.
Deplasarea a fost susținută de Consiliul Județean Timiș.
Au concurat peste 300 de sportivi din 33 de țări. Pentru înotătorii de la CSU Poli a fost cea mai importantă competiție la nivel de seniori la care au participat până acum.
Înotătorii alb-violeți se vor afla în cantonament în Croația, pentru pregătirea Cupei României, care va avea loc între 18-20 iulie, la Târgu Mureș.
Foto: Darius Nistor, Albert Cojanu, Emil Dăncăneț, Sabin Avram (de la stânga la dreapta)


