Centrul juvenil al clubului de fotbal Politehnica Timișoara ocupă locul 17, cu 57,70 puncte, în ierarhia celor mai bune centre de copii și juniori din România.
Federația Română de Fotbal a încheiat procesul de clasificare a academiilor de fotbal pentru sezonul 2019/20. FRF a demarat în acest an, în premieră, procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a cluburilor cu activitate de copii și juniori. Cluburile s-au putut înscrie în procedura de evaluare până la data de 15 martie 2019.
Pe locul 1 s-a clasat, așa cum era de așteptat, Viitorul Constanța. Clubul înființat și condus de Gheorghe Hagi a avut 91,50 puncte, din 100 posibile. Pe locul 2 se află CS Universitatea Craiova, iar pe 3, Dinamo. O singură grupare din Banat este mai bine clasată decât Politehnica. LPS Banatul este pe 11, cu 65,40 puncte. În urma alb-violeților sunt cluburi precum CFR Cluj (campioana națională ”en titre”), Petrolul, Astra și FC Argeș.
Din 2021, licențierea pentru Liga I va depinde și de punctajul academiei fiecărui club din primul eșalon.
Rolul de coordonator tehnic al centrului de copii și juniori de la clubul alb-violet este deținut de Iulian Prodana.