Azi, tragerea la sorți pentru CN Universitar de fotbal

Astăzi, de la ora 14, va avea loc tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului Național Universitar de fotbal masculin, competiţie organizată de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU), Federația Română de Fotbal (FRF), Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) și Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB).

Tragerea la sorți va fi difuzată în direct pe canalul de YouTube Teleuniversitatea Timișoara. Linkul va fi găsit în secțiunea https://www.youtube.com/@TeleuRo/streams.

Tragerea va fi efectuată de celebrul ex-internațional Iosif Rotariu.

Echipele calificate:
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB)
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași)
Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București (UNEFS)
Universitatea Valahia din Târgoviște (UVT Târgoviște)
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT)
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT Timișoara)
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB)
Universitatea din Oradea (UO)

Turneul final se va desfășura între 29 mai – 1 iunie, la Alba Iulia.