România (UVT) la Campionatul European Universitar de fotbal, în Italia. Octavian Stăncioiu, conducătorul delegației

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) va reprezenta în acest an România la turneul de fotbal masculin din cadrul Campionatului European Universitar de fotbal 2025 (European Universities Football Championship 2025), care se va desfășura la Camerino (Italia), între 27 iulie – 3 august. Competiția este organizată de Asociația Europeană a Sportului Universitar (European University Sports Association) (EUSA), în colaborare cu Federazione Italiana dello Sport Universitario (FederCUSI).

Turneul de fotbal masculin se află la ediția a 17-a.

Finanțarea participării României se face de către Ministerul Educației, prin Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), instituție care deține competența exclusivă pentru reprezentarea României la competițiile oficiale organizate sub egida federațiilor internaționale ale sportului școlar și universitar.

În anii pari se desfășoară turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Europene Universitare (European Universities Games), în timp ce Campionatul European Universitar de fotbal are loc în anii impari.

În paralel, se va disputa și turneul feminin de fotbal.

În 2022, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a devenit campioană europeană universitară.

Delegația și lotul României, aici.

Coordonatorul UVT este Gabriel Bîzoi. Antrenorul echipei este Iulian Muntean, cel care este, în același timp, și antrenor al echipei Politehnicii Timișoara din Liga de Tineret, precum și al CSU Universitatea de Vest din Timișoara (D4).

Conducătorul delegației României la Camerino va fi Octavian Stăncioiu, director de organizare al Campionatului Național Universitar de fotbal, purtător de cuvânt al clubului de fotbal Politehnica Timișoara și realizator de emisiuni la Teleuniversitatea.

La ediția 2025 participă 15 echipe:

Pagina oficială de Facebook a competiției este aici, iar site-ul oficial, aici.

La edițiile precedente, de când a fost reluată disputarea anuală a Campionatului Național Universitar al României, reprezentantele țării noastre au ocupat următoarele locuri: UCB Târgu Jiu – 5 (2015); UBB Cluj-Napoca – 8 (2016); UVT Timişoara – 9 (2017); UBB Cluj-Napoca – 9 (2018), UVT Timişoara – 9 (2019), UVT Timişoara – 1 (2022), UVT Timişoara – 6 (2023), UAV Arad – 8 (2024).

UVT Timişoara s-a calificat la ediția 2025 după ce a învins Universitatea din Oradea, scor 3-1, în finala națională disputată la 1 iunie, la Alba Iulia.

Campionatul Național Universitar al României la fotbal, desfășurat anual, a redebutat în 2015 și este organizat de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU), Ministerul Educaţiei, Federația Română de Fotbal (FRF) și Universitatea Politehnica Timişoara (UPT).

Foto (de sus în jos): Afișul ediției; sigla ediției; mascota ediției