Florin Icobescu la ”Istoria fotbalului” (ep. 1)

Astăzi, la ”Istoria fotbalului”, invitat este Florin Icobescu, fost portar al echipei de fotbal Politehnica Timișoara în anii ’80, dar și la concitadinele CFR și Progresul. El este stabilit de mulți ani în Germania. Este primul episod dintr-o serie mai lungă a acestei emisiuni.

În acest episod, dl. Icobescu ne povestește despre începuturile carierei sale. Născut în 1957, la Dumbrava (jud. Timiș), a jucat la Flacăra Făget (copii, seniori), Șc. Sp. Viitorul Timișoara, Vulturii Lugoj. La această din urmă echipă, a debutat în Divizia B la 16 ani, avându-l antrenor pe Mihai Țârlea I (fostul internațional de la UTA), iar printre colegi, pe Sorin Bagiu (ulterior, jucător și conducător la ”U” Cluj). În 1975 s-a transferat la echipa de tineret a Politehnicii, fiind coleg cu Aurel Șunda și cu viitorul antrenor reșițean Dan Firițeanu. Tineretul polist era antrenat de Nicolae Godeanu, iar antrenamentele, dar și unele meciuri, le susținea pe actualul stadion Știința!

Emisiunea poate fi vizionată pe Teleuniversitatea, de la ora 18:13 (în reluare, mâine, de la ora 10:13, și duminică, de la ora 14:20), în rețelele de cablu Digi TV (deocamdată, doar în grila analogică), Telekom TV, Vodafone și Orange TV.

Actualizare