Campionatul Interșcolar de volei, baschet și handbal a ajuns la final. Competiția a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Timiș și, în premieră, de CSU Politehnica Timișoara și reprezintă cel mai mare eveniment sportiv dedicat elevilor de liceu și gimnaziu din oraș. Competiția de baschet feminin a fost câștigată de Liceul Teoretic „Nikolas Lenau”, după […]
În ziua în care clubul de fotbal Politehnica Timișoara a împlinit 103 ani de existență, ieri, suporterii din ”Peluza Sud” și Druckeria au organizat un eveniment devenit tradițional. Ei s-au strâns la fan shopul de lângă stadionul Știința. Cu acest prilej, Shop Poli a fost redeschis oficial, după o reamenajare a magazinului, iar stocul a […]
Astăzi, un secol plus trei ani de la înființarea statutară a Societății Sportive Politehnica Timișoara. Deşi decizia înfiinţării fusese luată în toamna lui 1920, iar gruparea activa deja de câteva luni bune, SS Politehnica s-a constituit statutar abia la 4 decembrie 1921 (astfel explicându-se importanța acestei date pentru fanii poliști). De aici şi obişnuita confuzie […]
Astăzi, la „Istoria fotbalului”, invitat este Viorel Vișan, fost jucător la Politehnica Timișoara (în anii ’70-’80, făcând parte din echipa care a cucerit Cupa României în 1980), apoi antrenor și membru în conducere. Este al 11-lea episod al acestei emisiuni. În acest episod, Viorel Vișan își amintește despre perioadele în care a fost antrenor la […]
Azi, la „Tribuna polisportivă”, un reportaj despre Miuța din cartier, proiect la care Universitatea Politehnica Timișoara a fost partener. Printre altele, veți putea viziona, aproape integral, meciul demonstrativ de miuță dintre Politehnica old-boys și selecționata Peluzei Sud. Politehnica old-boys a fost formată din Constantin Varga, Marcel Băban, Petru Țurcaș, Alin Crișanov, antrenor fiind Florin Bătrânu. […]
Astăzi, la „Istoria fotbalului”, invitat este Viorel Vișan, fost jucător la Politehnica Timișoara (în anii ’70-’80, făcând parte din echipa care a cucerit Cupa României în 1980), apoi antrenor și membru în conducere. Este al 10-lea episod al acestei emisiuni. În acest episod, Viorel Vișan își amintește despre turneul cu scandal efectuat de Poli la […]
Invitată, azi, la „Tribuna polisportivă”, Ecaterina Calapiș, antrenoarea secției de canotaj de la CSU Politehnica Timișoara. Emisiunea de la Teleuniversitatea începe la ora 18:35 (va fi în reluare mâine, de la ora 10:35, și sâmbătă, de la ora 15:15) și poate fi vizionată în rețelele de cablu Digi TV (de acum și în grila digitală, […]
Secția de natație de la CSU Politehnica Timișoara a cucerit o medalie la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori I și II la înot în bazin scurt (25 m), competiție care a avut loc la Otopeni (14-17 noiembrie). Darius Nistor a concurat în proba de 200 m bras, la tineret, masculin, în care a […]
Astăzi, la „Istoria fotbalului”, invitat este Viorel Vișan, fost jucător la Politehnica Timișoara (în anii ’70-’80, făcând parte din echipa care a cucerit Cupa României în 1980), apoi antrenor și membru în conducere. Este al 9-lea episod al acestei emisiuni. În acest episod, Viorel Vișan își amintește despre participarea Politehnicii în Cupa UEFA 1990. Cu […]
Invitat, azi, la „Tribuna polisportivă”, Mihai Muncean, student la UPT (în anul IV, la Facultatea de Automatică și Calculatoare) și căpitanul echipei UPT Racing Team Timișoara, echipă formată din studenți ai Universității Politehnica Timișoara și participantă în competițiile de Formula Student. Profesor coordonator al UPT Racing Team este Andrei Borborean, cadru didactic al UPT. UPT […]