De ce ”Poli”

Născută într-o vreme de mari frământări, când încă lumea încerca să uite necazurile Primului Război Mondial, ”Poli” Timișoara a adus un vânt nou în fotbalul românesc. Un vânt specific tinereții, entuziasmului, pasiunii întâlnite la grupările studențești. Cu frumoșii săi ”nebuni”, intelectuali boemi, ”Poli” și-a păstrat mereu aerul cuceritor. Trecând peste marile greutăți materiale. Peste conjuncturile de tot felul. Peste rivalități.

Ba a mai avut chiar forța de a se opune, uneori fățiș, regimului comunist. Poate că acel – și astăzi incredibil – ”Poli” – Dinamo 2-1, din 1987, sintetizează cel mai bine spiritul polist. Da, spiritul polist!

”Poli” este tinerețea, pentru mulți și studenția, din noi.

Sunt rânduri scrise de jurnalistul Octavian Stăncioiu în 1996, pe coperta programului turneului internațional ”Poli 75”.

Acest site este dedicat mișcării sportive politehniste timișorene. Sport de performanță, sport universitar, sport de masă.