CE Universitar: La un meci de semifinale…

La Campionatul European Universitar de fotbal, ediția 2019, reprezentanta României, Universitatea de Vest Timișoara (UVT), campioana națională universitară ”en titre”, s-a clasat pe locul 9.

Locul 9 este unul cu care, din păcate, România începe să se obișnuiască. Îl ocupă pentru a treia oară consecutiv. Însă acum au participat 20 de echipe, sensibil mai multe decât la precedentele ediții.

Universitatea de Vest Timișoara (foto sus) și-a jucat, practic, șansa în meciul cu Istanbul, ultimul în grupă. Avea nevoie de un egal pentru o calificare imensă, în condițiile în care a avut cea mai grea și mai echilibrată grupă, iar mai departe (în semifinale) s-a calificat doar locul 1. A fost de ajuns o sincopă în acest joc pentru ca totul să se năruie. UVT a terminat doar pe 3, la egalitate de puncte cu primele două clasate, departajarea făcându-se la rezultatele directe!

Astfel, obiectivul autoimpus (o medalie) nu a putut fi atins.

În cele șase meciuri susținute, UVT a avut trei victorii, două egaluri (unul într-un joc câștigat la penalty-uri) și o singură înfrângere. Victorii cu echipe din Polonia, Portugalia și Spania (chiar universitatea gazdă a competiției), egaluri cu echipe din Germania și Italia, înfrângere cu echipă din Turcia. Toate aceste țări, exceptând Turcia, cu tradiție și performanțe fotbalistice net superioare României. Golaveraj total, 14-7.

Echipa și-a dorit mult să obțină o performanță. Jucătorii au dat dovadă de dăruire și calitate tehnico-tactică, în condițiile unei canicule extreme, a orelor de disputare și terenului sintetic. Totul a fost decis, însă, de prestația slabă contra turcilor. Echipa a intrat timorată și s-a angrenat în jocul de uzură și angajament fizic al adversarului, care în repriza secundă a fragmentat deseori partida, prin trageri repetate de timp, tolerate de arbitru. În rest, UVT a jucat ofensiv, cu mingi pe jos și pase.

Rezultatele înregistrate:

UVT – University of Bochum 1-1 (1-1) (21 iulie)
UVT – Maria Curie-Sklodowska University Lublin 4-0 (0-0) (22 iulie)
UVT – University of Evora 3-1 (1-0) (24 iulie)
UVT – Bahceșehir University Istanbul 0-1 (0-1) (25 iulie)
Aceste meciuri au avut loc în grupa C. Clasamentul final al grupei: 1. Istanbul 7p, 2. Bochum 7p, 3. UVT 7p, 4. Lublin 4p, 5. Evora 3p.

UVT – Universidad Camilo José Cela Madrid 3-1 (1-1) (26 iulie, primul meci pentru locurile 9-12)
UVT – University of Parma 3-3 (1-2), 5-4 l.d. (27 iulie, meciul pentru locul 9)

Foto: UVT înaintea meciului cu Bahceșehir University Istanbul. De la stânga la dreapta, sus: Rusu, Pădurariu, M. Olariu, Stupu, Mureșan, Contescu; jos: Niță, Ghiunghiuș, Ciobanu, Grunță, Fl. Olariu

Finala: Kuban State University – Ternopil Volodymyr Hnatyuk National Pedagogical University 4-2

Cel mai bun jucător: Tavakkyul Mamedov (Kuban State University); Golgeter: Thomas Alvarez (Université d’Orléans) – 8 goluri; Cel mai bun portar: Erik Eire Jor (Sogn og Fjordane University College); Trofeul Fair-Play: Karlsruhe Institute of Technology

Ediţia 2019 a inclus şi un turneu feminin (de minifotbal), cu 11 echipe, câştigătoare fiind portughezele de la University of Coimbra. Au fost, în total (masculin + feminin), peste 600 de participanţi, de la 32 de universităţi din 16 ţări.

Prima ediţie a Campionatului European Universitar de fotbal a avut loc în 2003, iar a Jocurilor Europene Universitare, în 2012. Câştigătoarele ediţiilor la care a participat şi România au fost University of Bochum (2015), University of Minho (2016), Kuban State University (2017) şi University of Split (2018). Ediţia viitoare se va desfăşura în 2020, la Belgrad, în cadrul Jocurilor Europene Universitare.

Clasament final ediţia 2019:
1. Kuban State University Krasnodar (Rusia)
2. Ternopil Volodymyr Hnatyuk National Pedagogical University (Ucraina)
3. University of Almeria (Spania)
4. Bahceșehir University Istanbul (Turcia)
5. Université d’Orléans (Franţa)
6. University of Bochum (Germania)
7. Karlsruhe Institute of Technology (Germania)
8. University of Split (Croaţia)
9. Universitatea de Vest Timişoara (România)
10. University of Parma (Italia)
11. University of Vechta (Germania)
12. Universidad Camilo José Cela Madrid (Spania)
13. University of Minho (Portugalia)
14. Maria Curie-Sklodowska University Lublin (Polonia)
15. University of Basel (Elveţia)
16. Sogn og Fjordane University College (Norvegia)
17. University of Evora (Portugalia)
18. University of Jyväskylä (Finlanda)
19. University of Amsterdam (Olanda)
20. University of St. Gallen (Elveţia)

Conducătorul delegației României la Madrid a fost Octavian Stăncioiu, director de organizare a Campionatului Național Universitar de fotbal, purtător de cuvânt al clubului de fotbal Politehnica Timișoara și realizator de emisiuni la Teleuniversitatea.

Campionatul Național Universitar al României la fotbal, desfășurat anual, a redebutat în 2015, la inițiativa prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Şerban, rectorul UPT, și este organizat de Universitatea Politehnica Timişoara (UPT), Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU), Ministerul Educaţiei Naționale (MEN), Federația Română de Fotbal (FRF).