Universitatea Politehnica Timișoara, exact un secol de existență, astăzi!

În 1919, urmare a Primului Război Mondial (încheiat în anul anterior), partea de est a Banatului şi, odată cu ea, capitala acestei provincii istorice românești, Timişoara (care făcuseră parte până în 1918 din Austro-Ungaria), au intrat în componenţa României (aceste modificări vor fi consfințite de Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920).

La 11 noiembrie 1920, prin decretul nr. 4822, regele Ferdinand I al României aprobă înfiinţarea primei instituţii de învăţământ superior din Timişoara, Şcoala Politehnică (ortografiat, pe atunci, Politecnica sau, apoi, Politechnica). Inaugurarea va avea loc peste câteva zile, la 15 noiembrie.

Foto: Regele Ferdinand I

Primul rector a fost numit marele savant matematician Traian Lalescu. Instituția nu avea încă un sediu, fiindu-i atribuit unul în cadrul clădirii unde era primăria orașului (Primăria Veche). Cursurile vor începe două săptămâni mai târziu, la 29 noiembrie, desfășurându-se în clădirea unei școli primare de pe actuala str. Carol Telbisz nr. 6 (de lângă Parcul Civic), imobil aflat astăzi în patrimoniul Politehnicii (e sediul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului).

Foto: Clădirea de pe str. Carol Telbisz (fotografie actuală), unde s-au desfășurat primele cursuri

Construirea legendarelor pavilioane de pe actualul bd. Mihai Viteazul a început în 1923, acestea fiind inaugurate la 11 noiembrie același an (când se împlineau exact trei ani de la decretul regal), chiar în prezența regelui Ferdinand I.

De-a lungul anilor, instituţia îşi va schimba numele în Institutul Politehnic (1948-1970), Institutul Politehnic Traian Vuia (1970-1991), Universitatea Tehnică (1991-1995), Universitatea Politehnica (1995-2013), Universitatea Politehnica Timișoara (din 2013; abreviat UPT).

Foto: Decretul nr. 4822 din 11 noiembrie 1920, de înființare a Şcolii Politehnice, decret semnat de regele Ferdinand I al României