Dacia Unirea Brăila, club centenar

Dacia Unirea Brăila s-a înființat acum 102 ani, la 15 martie 1919. Cu prilejul centenarului, s-a lansat și o carte despre istoria grupării, ”Dacia Unirea Brăila – un veac la curtea sportului rege (1919-2019)”, autor Cristian Constantin.

În pofida vechimii, a evoluat în prima ligă doar câteva sezoane, în perioada interbelică și apoi între 1990-1994. S-a mai numit, printre altele, DUIG, FC, CSM, Progresul, Laminorul, Constructorul, FCM Progresul și CF (până în 2015, când s-a revenit la denumirea istorică, cea actuală).

În 1993 a jucat o celebră finală de Cupa României, cu Universitatea Craiova (scor 0-2), iar în ediția 1992/93 a fost semifinalistă în Cupa Balcanică. Vedeta echipei, în acei ani, era uriașul stoper Brătianu II.

Echipa a fost în insolvență, a repromovat în D2 în vara acestui an şi este antrenată de ex-internaţionalul dinamovist Florentin Petre.

Foto: FCM Progresul Brăila în sezonul 1987/88