Acum 33 de ani. Fotbal și Revoluție

Acum trei decenii, în decembrie 1989, fotbalul românesc trăia momente de grație. Naționala, cu Emerich Jenei la timonă, tocmai se calificase la Mondialul italian, după 3-1 cu Danemarca.

Politehnica Timișoara se afla în Divizia A și avusese un tur bun. 0-0 cu Flacăra Moreni (acasă), 0-1 cu Dinamo (acasă), 0-3 cu Steaua (deplasare), 0-0 cu Victoria (acasă), 1-0 cu Universitatea Craiova (acasă) erau rezultatele obținute în acea toamnă cu echipele puternice ale campionatului.

Costică Rădulescu pusese pe picioare o formație ce avea să rămână drept reper în istoria alb-violetă. Almășan – Varga, Ionuț, Andreaș, Stoicov – China, Oloșutean, Vlaicu, Timofte II – D. Mănăilă, Cașuba. (O echipă care, și cu Jipa, Crăciun, Ad. Bungău, O. Popescu, Rosenblum, peste un an va elimina pe Atletico Madrid în Cupa UEFA!!).

Și a venit, atunci, Revoluția. Timișoara a dat semnalul întregii țări că vremea comunismului și a lui Ceaușescu s-a dus.

Iată un amplu rezumat al meciului Politehnica Timișoara – Dinamo 0-1 (20 septembrie 1989, Divizia A):

Foto din introducere: Timișoara liberă, în decembrie 1989, Piața Operei. Fotografie a celebrului Constantin Duma