Romulus Petrescu la ”Istoria fotbalului” (ep. 7)

Astăzi, la ”Istoria fotbalului”, invitat este Romulus Petrescu, extrema stângă de la debutul Politehnicii Timișoara în cupele europene, în 1978, după ce în acel an echipa terminase pe locul 3 în Divizia A. Ulterior a fost și membru în conducerea clubului. Este al 7-lea episod dintr-o serie mai lungă a acestei emisiuni.

În acest episod, dl Petrescu își amintește pe larg despre eliminarea lui Celtic de către Poli, în Cupa Cupelor 1980. înaintea meciului retur a fost organizată o conferință de presă (la sediul ziarului ”Drapelul roșu”). La banchetul de după meci, găzduit de hotelul Continental, a avut loc o bătaie între arbitrul de centru și antrenorul lui Celtic. Apoi, ”dubla” cu West Ham United. În 1981, R. Petrescu renunță la postul de conducător la Poli și se reactivează ca jucător (!) la CFR Timișoara (D2), unde va sta până în 1983. Ni se atrage atenția că Păltinișanu a fost singurul jucător care a făcut parte din lotul Politehnicii în toată perioada în care alb-violeții au fost, timp de un deceniu (1973-1983) în prima divizie.

Emisiunea poate fi vizionată pe Teleuniversitatea, de la ora 18:13 (în reluare, mâine, de la ora 10:13, și duminică, de la ora 14:20), în rețelele de cablu Digi TV (de acum și în grila digitală, la poziția 235 în Timișoara), Vodafone TV și Orange TV, precum și live pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al postului!