Poli, final trist de campionat și retrogradare în Liga a III-a

Echipa de fotbal Politehnica Timișoara a pierdut categoric, pe teren propriu, în ultima etapă a acestui campionat (etapa a 7-a din play-out). Metaloglobus București a câștigat cu 5-0 (după ce la pauză era 0-0).

Poli și-a luat rămas bun de la A. Ignea, veteranul lotului, care și-a anunțat plecarea de la club înaintea acestei etape. Antrenorul Codrea le-a oferit șansa debutului în Liga a II-a lui M. Lazăr și B. Bratu, ambii de la grupa de juniori U16, în timp ce alți doi juniori, Balica și Macovei, au rămas pe bancă.

S-a ținut un moment de reculegere în memoria marelui polist Adrian Orza, fostul viceprimar al Timișoarei, stins din viață la doar 54 de ani.

Fanii din ”Peluza Sud” și-au încurajat permanent echipa, au arborat mai multe bannere cu mesaje sugestive și s-au sărbătorit 10 ani de la înființarea grupării ”Frenetic”. Plus un superb show pirotehnic.

În clasamentul final al grupei A, Poli este pe locul 7, ultimul, cu 19 puncte. Poli și Minaur Baia Mare au retrogradat în Liga a III-a, în timp ce Metaloglobus va juca baraj de menținere.

Poli a retrogradat, matematic, încă după etapa a 5-a a play-out-ului… Este a doua retrogradare consecutivă (pe teren) din liga secundă.