Duminică, 26 aprilie, se va desfășura ediția a 5-a a evenimentului Poli Bike Challenge, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara. Evenimentul figurează și în calendarul Federației Române de Ciclism și este rezervat atât cicliștilor profesioniști, cât și amatori, dar și copiilor.
Deschiderea va avea loc de la ora 10:30, în Piața Victoriei, lângă Rectoratul UPT. Tot acolo va fi și festivitatea de premiere, la ora 18. Prin această competiție de ciclism de tip criterium se continuă promovarea sportului și tradiției în cadrul comunității academice a UPT. Noutatea ediției din acest an este Cursa Electrice, dedicată persoanelor cu vârsta de peste 15 ani, care folosesc biciclete electrice conforme standardului Pedelec.
Sumele strânse în urma taxelor de participare vor fi donate pentru susținerea a doi sportivi de performanță din cadrul CSU Politehnica, Rebeca Cândescu (scrimă) și Daliana Popescu (canotaj).
Detalii și înscrieri, aici.


