Ioan Almășan la ”Istoria fotbalului” (ep. 1)

Astăzi, la ”Istoria fotbalului”, invitat este Ioan Almășan, portarul echipei de fotbal Politehnica Timișoara din anii ’80 și ‘90. Este primul episod dintr-o serie mai lungă a acestei emisiuni.

În acest episod, Almășan (născut la 22 iunie 1962, la Lovrin – județul Timiș) își amintește cum a început ca handbalist (nu portar, ci inter) în echipa școlii din localitatea natală. La fotbal a fost legitimat prima dată abia în 1979, la 17 ani! La Unirea Tomnatic (D3), ca portar, evoluând simultan la juniori și la seniori (unde a fost, conjunctural, și jucător de câmp). În 1980 trece la Voința Lovrin (D5), în anul următor la Unirea Sânnicolau Mare (D3). Doar că, la ultima, n-a jucat deloc pe perioada stagiului militar (18 luni).

Acest serial debutează chiar în ziua în care Almășan împlinește 60 de ani!

Emisiunea poate fi vizionată pe Teleuniversitatea, de la ora 18:13 (în reluare, mâine, de la ora 10:13, și duminică, de la ora 14:20), în rețelele de cablu Digi TV (deocamdată, doar în grila analogică), Telekom TV, Vodafone TV și Orange TV, precum și live pe pagina de Facebook și canalul de YouTube al postului!

Actualizare