In memoriam Mircea Pascu, președintele adus la Poli de rectorul Carțiș

Ieri s-a dus la Ceruri marele om de sport și de fotbal care a fost Mircea Pascu. Avea 85 de ani.

Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroșani, Mircea Pascu a fost conducător la Jiul Petroșani și Corvinul (în perioada în care Mircea Lucescu era antrenor), cu echipa minerilor din Vale cucerind Cupa României 1974, după o finală cu Politehnica Timișoara.

Între 1983-1989 a fost vicepreședinte FRF, iar în 1990, președinte al forului național fotbalistic.

A fost, apoi, președinte la Rapid și, între 1997-1998, la Politehnica Timișoara.

La alb-violeți a venit după retrogradarea echipei din Divizia A, fiind adus la propunerea prof. Ioan Carțiș, rectorul de atunci al UPT. Era vremea ”celor trei P” (Prefectură, Primărie, Politehnică)…

Mircea Pascu a fost membru important și respectat în comisiile FIFA și UEFA.

A fost unul dintre cei mai rafinați oameni pe care i-a avut vreodată fotbalul românesc.

Dumnezeu să-l odihnească.

sursa foto: sptfm.ro