Polistul D. Andrei la CE U19

Politehnica Timișoara a fost reprezentată în lotul României care a obținut calificarea la turneul final al CE de juniori U19.

Mijlocașul lateral D. Andrei a evoluat, introdus pe parcurs, în ultimele două partide din grupa de calificare (Turul de Elită), grupă disputată în Croația (23-29 martie).

Rezultatele României în grupă au fost 5-1 cu Georgia, 2-1 cu Croația și 0-3 cu Islanda. Astfel, ”tricolorii” au terminat pe locul 1, singurul calificant, poziție de care erau siguri matematic cu o rundă înainte de final.

La turneul final, care va avea loc între 18 iunie – 1 iulie 2022 și va fi găzduit de Slovacia, vor participa opt echipe.

Din lotul României în acest sezon au mai făcut parte și D. Radu și portarul Borbei. Primul este legitimat la alb-violeți, iar al doilea joacă acum la Lecce, unde a fost transferat de la Poli. În toamnă, secundul antrenorului Adrian Văsâi a fost Nicolae Croitoru, care a renunțat la post la puțin timp după venirea sa la clubul timișorean.

Ultima participare a României la turneul final al CE de juniori U19 a fost tocmai în 2011, dar atunci ”tricolorii” s-au calificat fără a disputa preliminarii, în calitate de țară gazdă a competiției.

Foto: D. Andrei (nr. 5) după victoria cu Croația