Breviar polist

* În 23 martie, staff-ul Politehnicii şi antrenorii din Academia Politehnica, căpitanii de echipă, precum şi alţi reprezentanţi ai clubului au participat la o sesiune de instruire cu privire la ”Legile Jocului”. Nicolae Grigorescu, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri Timiş şi fost arbitru internaţional, a prezentat ultimele tendinţe în arbitraj. În continuarea întrunirii s-a discutat despre probleme legate de doping, integritate şi combaterea rasismului.

* La 27 martie, la fotbal feminin, Norvegia – România 12-0 (pe teren neutru), în preliminariile CE de junioare U17. La ”tricolore” a evoluat și o jucătoare a Politehnicii Timișoara, Andreea Șepețan, în timp ce alte două (Nicol Dincă-Vuia și Roxana Dovîncescu) au fost rezerve.

* Druckeria continuă campania de ajutorare a refugiaților ucraineni și a persoanelor rămase în continuare în Ucraina. Situația la 29 martie: cu sprijinul celor din Nordkurve Aktiv (fanii Borussiei Mönchengladbach) s-a achiziționat insulină în valoare de 2.000 de euro, care a fost trimisă către spitalul din Ivano-Frankivsk, cu ajutorul voluntarilor și al Asociației Glodeanca; în perioada următoare se va contribui la un transport de medicamente și materiale medicale către un spital din Solotvîno (denumirea românească Slatina, din Maramureșul de Nord), la solicitarea consiliului local de acolo; s-au primit donații și sprijin de la mai multe firme și persoane fizice, rezultând 100 de pachete cu cărți printate în limba ucraineană, carioci, creioane colorate și caiete de activități pentru copiii refugiați, pachete (plus donații constând în produse de primă necesitate și igienă) care au fost duse de către fanii poliști la Gara de Nord din București, cu ocazia deplasării pentru inaugurarea noului stadion din Giulești. Puteți susține în continuare campania prin donații în bani:

RON: RO76 RZBR 0000 0600 1231 2108
EUR: RO29 RZBR 0000 0600 1231 2954 – (RZBRROBU)
Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria
Mențiune ”Ucraina”